Cum încerca un puternic interlop să ”penetreze” Inspectoratul General al Poliției Române

Cum încerca un puternic interlop să ”penetreze” Inspectoratul General al Poliției Române

Procurorii DIICOT au stabilit că urmașul lui Ion Clămparu pe ”piața” proxenetismului din Madrid, interlopul dâmbovițean Marian Tudorache (foto) își dezvoltaseră „surse” în interiorul poliției și a fost la un pas să aibă acces chiar la vârf Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Sursa foto - www.cancan.ro

Astfel, procurorii de la combaterea crimei organizate au stabilit că în anturajul lui Marian Tudorache se afla un fost polițist de la Rutieră din Dâmbovița, Cătălin Marius Chiță, plecat din sistem după o serie de probleme cu legea. Printre altele, spune DIICOT, rolul lui Chiță era de a-i crea o imagine civică pozitivă ”inculpatului Tudorache Marian” în fața autorităților judiciare din România.
În plus, prin intermediul lui Chiță interlopul Marian Tudorache încerca să-și plaseze o viitoare ”sursă” chiar în mijlocul IGPR.

”Din probele administate în cauză a mai reieșit că inculpatul Chiță Cătălin Marius, după data de 01 mai 2016 a primit de la inculpatul TUDORACHE MARIAN mai multe sume de bani pentru a-și exercita influența asupra unor funcționari cu funcții de conducere din cadrul IGPR în scopul determinării acestora să îndeplinească acte ce intrau în atribuțiunile lor de serviciu și anume să realizeze transferul numitei Bratu Marinela ( sora inculpatei Mitrea Alina Elena) agent șef de poliție în cadrul Postului de Poliție Drăgănești Vlașca din cadrul IPJ Teleorman, într-o alta funcție din cadrul IGPR, iar in luna octombrie 2016 a primit mai multe sume de bani de la inculpatul TUDORACHE MARIAN, special pentru a se deplasa în mun. București la sediul IGPR- Direcția Poliție Transporturi pentru a realiza traficul de influență, precum și sume de bani pe care i le solicitase aceluiași inculpat pentru achizitionarea unor cadouri ce urmau a fi oferite unor funcționari pentru a recompensa ajutorul primit”, arată procurorii DIICOT în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe Marian Tudorache.
Până la urmă transferul polițistei din Teleorman la București nu s-a mai realizat.

”De asemenea s-a stabilit că după data de 01 mai 2016 inculpatul Chiță Cătălin Marius a primit de la inculpatul TUDORACHE MARIAN mai multe sume de bani pentru ca el să isi exercite influența asupra numitului NISTOR ION, polițist in cadrul IGPR - Poliția Autostrăzi pentru a-l determina să verifice în bazele de date DEPABD datele de stare civilă ale mai multor fete de care era interesat Tudorache”, se mai precizează în rechizitoriul DIICOT.


”Tudorache a avut ca unic scop folosirea instituțiilor statului pentru rezolvarea unor conflicte cu alte personaje din lumea interlopă”

În cadrul anchetei procurorii DIICOT au descoperit că Tudorache și Chiță au transmis date si informații unele reale, altele nereale organelor de poliție pentru ca astfel să poată beneficia de imaginea unor cetățeni onești care vin in sprijinul organelor judiciare din România.
De fapt însă, spune DIICOT, Marian Tudorache a urmărit ca prin informațiile furnizate organelor de poliție, acestea să destructureze grupările rivale, pentru ca astfel să poată să-și dezvolte cât mai mult propriul grup infracțional în scopul obținerii unor foloase materiale cât mai mari.


Redăm integral ceea ce au stabilit procurorii DIICOT în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe Marian Tudorache:


Analizând materialul probator administrat în dosarul nr. 2385/D/P/2018 se constată că inculpatul Chita Cătălin îl ajută pe inc. Tudorache Marian, zis Becu folosindu-se de relaţiie sale din poliţie oferindu-i informaţii despre concurenţa ce privește reţelele adverse de crimă organizată și chiar a determinat diverși poliţiști să folosească neautorizat bazele de date, obţinând astfel informaţii pe care i le-a transmis acestuia.
Din probele administrate în cauză (procese-verbale de investigaţii ale organelor de cercetare penală, declaraţii ale martorilor, constatarea unor situaţii de fapt rezultate din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică) a rezultat faptul că numitul Tudorache Marian zis Becu, i-a solicitat frecvent prietenului său, inculpatul Chița Cătălin să apeleze la relațiile pe care acesta le deține în rândul organelor de poliție pentru a putea beneficia de protecția acestora.
Astfel, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, inculpații Tudorache Marian și Chiță Cătălin Mariuas au activat permanent într-un mediu infracţional, în mod concertat şi pe o perioadă suficient de îndelungată în timp, scopul acestora fiind penetrarea instituțiilor statului și rezolvarea unor interese personale care ulterior să le permită desfășurarea unor activități infracționale cu o mai mare lejeritate.
Din probatorul administrat a rezultat faptul că plasarea numitei Bratu Marinela în cadrul unor instituții centrale era de natură să creeze inculpatului Tudorache Marian o mai bună sursă de informare în ceea ce privește activitățile de cercetare penală efectuate în dosare de urmărire penală și să-i asigure acestuia o anumită protecție. De asemenea, ocuparea unei asemenea funcții crea în anturajul inc. Tudorache Marian o imagine de persoană intangibilă care își putea continua activitățile infracționale fără a fi tras la răspundere penală.
Se reține faptul că, modul de acțiune conceput de inculpatul Tudorache Marian, nu este unul izolat, ci o activitate continuă care arată preocuparea acestui inculpat de penetrare a instituțiilor statului în scopul rezolvării unor chestiuni personale.
Astfel, în contextul cercetărilor efectuate a rezultat faptul că inculpatul Tudorache Marian, prin informațiile transmise, direct sau prin interpuși către organele judiciare, a urmărit ca unic scop să-și anihileze concurența, din mediul infracțional, respectiv alte persoane care aveau aceleași preocupări infracționale.
Informațiile la care inculpatul Tudorache Marian face referire au legătură cu gruparea Ghenosu, grupare infracțională cercetată de DIICOT – Structura Centrală, însă așa cum se remarcă din probele administrate, inculpatul Tudorache Marian a avut ca unic scop folosirea instituțiilor statului pentru rezolvarea unor conflicte cu alte personaje din lumea interlopă.