DIICOT: Spălare de bani de aproape șapte milioane de euro pe filiera România - Hong Kong

DIICOT: Spălare de bani de aproape șapte milioane de euro pe filiera România - Hong Kong

Procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore  a unei persoane acuzată de  săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani în formă continuată. Prejudiciul e de aproape șapte milioane de euro

Concret, procurorii DIICOT au stabilit că  în perioada ianuarie 2012 – august 2014, inculpatul Z.G., folosindu-se de o identitate falsă, a constituit, împreună cu alți doi membrii familiei sale, un grup infracțional organizat, ce a acționat sistematic în scopul creării unui circuit de tranzacționare cu caracter evazionist în vederea prejudicierii bugetului de stat prin neplata taxelor și impozitelor aferente operațiunilor comerciale desfășurate.
Astfel, prin intermediul mai multor societăți de tip fantomă, membrii grupării au creat circuite financiare fictive în scopul de a ascunde sau de a disimula adevărata natură a provenienței, a circulației ori a drepturilor asupra sumelor de bani transferate cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, în acest mod fiind sustrase de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.
În scopul creării unei aparențe de legalitate a operațiunilor înregistrate în evidențele contabile precum și în vederea ascunderii sursei impozabile, membrii grupării transferau sume mari de bani din conturile firmelor deținute de aceștia, către firmele de tip fantomă, urmate de virarea banilor în conturile unor entități financiare din Hong Kong. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că gruparea infracțională a prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 6.870.000 euro. La data de 16.01.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în urma cărora au fost ridicate sumele de 291.000 de lei, 5.060 de dolari, precum și mai multe documente contabile. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – B.S.I.J. „Vlad Țepeș”. În cursul zilei de astăzi, inculpatul Z.G. urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de alți doi inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar”, anunță Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

PROGER GLOBAL NETWORK - Project management, asistenta tehnica, inchiriere utilaje, exploatare agretate minerale