Haos la Secția Penală de la Curtea Supremă: Cauze aproape identice tratate total diferit la Completul de 5 judecători penal

Haos la Secția Penală de la Curtea Supremă: Cauze aproape identice tratate total diferit la Completul de 5 judecători penal

Ziua de luni, 21 octombrie, a arătat foarte bine haosul din interiorul Secției Penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție când e vorba de a gestiona dosare importante. În patru dosare cu obiecte aproape identice judecătorii de la Completul de 5 judecători - penal au luat decizii aparent fără nicio logică

Mai exact, deciziile de luni de la Completul 5 judecători - penal au ținut mai degrabă doar de componența completului, care s-a schimbat în funcție de dosar, și nu de prevederile legale în vigoare. Contextul ședinței de judecată amintit a fost cel al publicării deciziei Curții Constituționale care a stabilit că anumite dosare de pe rolul Completului de 5 judecători trebuie trimise spre rejudecare pentru faptul că în primă instanță acestea nu au fost soluționate de un complet specializat în cauze de corupție. 

Din cauzele aflate pe rol, dosarele în care sunt judecați Dan Șova, respectiv fostul șef ANAF, Șerban Pop și omul de afaceri Horia Simu au fost trimise spre rejudecare. Dosarul lui Dan Șova va ajunge chiar la Curtea de Apel București pentru că acesta nu mai este parlamentar, calitate care atrăgea competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

”Cu majoritate: Admite apelurile declarate de inculpaţii Pop Şerban şi Simu Horia şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. 3503/1/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Pop Şerban şi Simu Horia şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ?i Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Pop Şerban şi Simu Horia până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2019”, a decis Completul de 5 judecători în cazul Simu-Șerban Pop. 

În dosarul fostului procuror șef Alina Bica, aflat în aceeași situație cu cel al lui Horia Simu, Curtea Supremă a audiat doi martori și a fixat termen pentru luna noiembrie când va mai audia ultimii doi membri și a anunțat avocații să se pregătească pentru dezbaterile finale. 

Fostul lider PSD Brașov, Constantin Niță a fost cel mai ghinionist dintre cei care au avut termen luni, 21 octombrie. În cazul său Curtea Supremă a decis să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a stabili dacă sunt obligatorii deciziile Curții Constituționale

”Spectacolul haotic de la ÎCCJ este dovada că instanța supremă și-a pierdut busola. Rolul constituțional al ÎCCJ este tocmai unificarea practicii judiciare (art. 126 alin. 3 din Constituție), iar nicidecum adâncirea confuziei prin decizii vădit contrare. După ce în două rânduri Curtea Constituțională a sancționat aspru instanța supremă pentru încălcarea spiritului Constituției (în problema completelor de 5 și de 3), aceasta deraiază acum și de la singurul său rol recunoscut prin Constituție”, remarca într-o postare pe rețelele de socializare avocatul Adrian Toni Neacșu.