Numele generalului Ion Oprișor, consilier prezidențial, apare în dosarul DNA al angajărilor fraudate de la STS

Numele generalului Ion Oprișor, consilier prezidențial, apare în dosarul DNA al angajărilor fraudate de la STS

Tribunalul București a validat pe 20 august acordul de recunoaștere a vinvovăției încheiat de Tiberiu Horia Mălureanu cu procurorii DNA în dosarul angajărilor fraudate de la STS în care procurorii au trimis în judecată mai multe persoane http://newsonline.ro/dosar/dna-a-descoperit-coruptie-la-serviciul-de-telecomunicatii-speciale.html

Ca urmare a validării acordului, Mălureanu a fost condamnat la 2,6 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență constând în aceea că în septembrie anul trecut a fost intermediar între Liviu Berhardt (fost polițist de frontieră la Giurgiu) și generalul în rezervă Nicolae Fugulin în încercarea lui Berhardt de a obține aranjarea unui concurs la Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru a obține promovarea în funcție a soției sale, Ana Maria Daniela Berhardt, angajată a STS la acel moment. 

Tot luna aceasta Tribunalul București a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de generalul (r) Nicolae Fugulin, acuzat de procurorii de trafic de influență în scandalul concursurilor fraudate pentru promovarea Anei Maria Daniela Berhardt. 

Motivarea deciziei dată de Tribunalul București prin care a validat acordul Mălureanu - DNA scoate la lumină amănunte spectaculoase din acest dosar și anume faptul că generalul Fugulin s-a lăudat că va interveni pentru aranjarea concursurilor de la STS chiar la generalul Ion Oprișor (foto), consilier la Administrația Prezidențială. 

Pentru realizarea acestui scop, FUGULIN N______ a afirmat că a intervenit pe lângă OPRISOR I__, Consilier Prezidențial - Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, care la rândul său, mai întâi, a intervenit pe lângă general-locotenent inginer I____-S______ VASILCĂ, directorul general al Serviciului de Telecomunicații Speciale, pentru ca apoi să intervină pe lângă general-maior ing. I____-S____ B____, astfel încât să fie scoase la concurs două posturi de ofițer cu recrutare din sursă internă”, se precizează în motivarea deciziei Tribunalului București.

 

 

NewsOnline redă integral decizia Tribunalului București din cazul Tiberiu Horia Mălureanu: 

 

Sesizarea cu acordul de recunoastere a vinovatiei (art.483 NCPP)
Tribunalul BUCURESTI

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2020:037.xxxxxx

ROMÂNIA

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 942

Ședința publică din data de 20.08.2020

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: A______ G________ B_____

GREFIER: A_____ S____ R_____

 

 

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - a fost reprezentat de procuror R________ M____.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul M________ H____ T______ - cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 292 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.08.2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în baza disp. art. 391 alin. 1 C.p.p., a dispus ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la data de 20.08.2020, dată la care a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

 

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Actul de sesizare al instanței:
La data de 22.07.2020 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală, sub nr. XXXXXXXXXXXX, acordul de recunoaștere a vinovăției al Parchetului de pe lângă Tribunalul București privindu-l pe inculpatul M________ H____ T______ cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 292 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen., constând în aceea că la data de 14 septembrie 2019 a intermediat remiterea respectiv primirea unor bunuri între inc. BERHARDT L____ și FUGULIN N______, în schimbul promisiunii celui din urmă că își va folosi influența sa astfel încât BERHARDT A__ M____ D______ să fie numită pe o funcție de ofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale G______.

- cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, constând în aceea că, la data de 05 ianuarie 2020, fără a lua legătura cu BERHARDT L____, ca urmare a solicitării inc. FUGULIN N______ i-a transmis acestuia sticlele de whiskey solicitate în ziua precedentă, cunoscând faptul că astfel de bunuri au fost pretinse ca urmare a faptului că inc. FUGULIN N______ a promis că își va exercita influența astfel încât BERHARDT A__ M____ D______ să fie numită pe o funcție de ofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații G______,

cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen,

 

Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate în esență următoarele mijloace de probă : declarația inculpatului M________ H____ T______; declarații suspect/inculpat FUGULIN N______; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; declarația martorului D____ I_____; înscrisuri;

Fiind ascultat în prezența avocatului ales, in culpatul M________ H____ T______ a declarat expres în fața procurorului că dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, recunoaște comiterea infracțiunilor ce i se rețin în sarcină și acceptă încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor de pedeapsă și a modalității de executare, în conformitate cu dispozițiile art.478 alin. 4 C .proc.pen.

Parchetul a înaintat instanței dosarul penal nr. 53/D/P/2020.

 

Analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.480-482 C.proc.pen.:
Situația de fapt reținută de tribunal pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale:
În ceea ce privește modalitatea de sesizare, instanța reține că Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată prin ordonanța din 12.07.2019 emisă de D.I.I.C.O.T, prin care s-a dispus declinarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 Cod penal față de Fugulin N______ și a infracțiunii de cumpărare de influență față de numita Bertard A__.

Din informațiile strânse de organele de cerectare penală a reieșit că începând cu luna iunie 2019, inc. BERHARDT A__ M____ D______ și soțul ei BERHARDT L____ au apelat la numitul FUGULIN N______, general de brigadă în rezervă, pentru ca acesta să-și folosească influența astfel încât BERHARDT A__ M____ D______, să fie trecută din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale, Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale G______.

Inculpatul FUGULIN N______ a acceptat solicitarea și a promis că își va exercita influența pe lângă persoanele cu atribuțiuni din cadrul STS astfel încât să fie scoase la concurs două locuri de ofițer, cu recrutare din sursă internă, și că apoi să obțină condiții preferențiale de examinare sau chiar să-i obțină subiectele de concurs pentru ca inc. BERHARDT A__ M____ D______ să promoveze testele aptitudinale și implicit să fie trecută în corpul ofițerilor.

Pentru realizarea acestui scop, FUGULIN N______ a afirmat că a intervenit pe lângă OPRISOR I__, Consilier Prezidențial - Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, care la rândul său, mai întâi, a intervenit pe lângă general-locotenent inginer I____-S______ VASILCĂ, directorul general al Serviciului de Telecomunicații Speciale, pentru ca apoi să intervină pe lângă general-maior ing. I____-S____ B____, astfel încât să fie scoase la concurs două posturi de ofițer cu recrutare din sursă internă.

În acest sens este elocventă convorbirea telefonică dintre FUGULIN N______ și un domn (utilizator al postului telefonic cu nr. xxxxxxxxxx), din data de 17.06.2019, ora 09:21:02, în care cel dintâi precizează faptul că O______ I__, Consilier Prezidențial - Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, este fostul său coleg de liceu cu ajutorul căruia rezolvă multe probleme, deoarece are putere:

FUGULIN N______: Azi nu am niciun program. Cred că mă duc pe la I_____. M-a rugat I_____ să trec pe la el că-i la s… de serviciu.

INTERLOCUTOR: Mh…

FUGULIN N______: O______. Da. Adică e pe la serviciu, dar…. dacă mă duc la el, ce dracu să fac… bem o apă plată, mai punem țara la cale.

INTERLOCUTOR: Îhm.

FUGULIN N______: L-aș duce și pe el o dată, dar nu vreau să afle Z___ … că i-am …. Ieri am fost la el și i-am zis că pe 25 s-ar putea eu nu știu dacă pot să vin pe 25 că … fac parte dintr-o comisie. Să vedem … „Băi, N____, hai că vin și eu o dată.” Dar e nasol dacă află Z___ se umflă asta cât Arcul de Triumf.

INTERLOCUTOR: Cină să vină?

FUGULIN N______: I_____ O______, consilierul pentru apărare al Președintelui. O______.

INTERLOCUTOR: Aha… O______, da….

FUGULIN N______: Prietenul meu! Mă cunosc cu el din liceu!

INTERLOCUT OR: Aha.

FUGULIN N______: Și rezolv multe cu el. Adică are putere. Este cu putere mare. Nu ca Z___. Mai mare ca Z___.

O altă convorbire relevantă este și cea din data de 18.06.2019, ora 15:37:27, dintre FUGULIN N______ și același interlocutor (utilizator a l postului telefonic cu nr. xxxxxxxxxx):

FUGULIN N______: ….Nevasta lu’ BERTI…am scos la concurs singură pe două locuri, dă-o în gâtu’ mă-sii, 24, 25, 26 are examen…

INTERLOCUTOR: Îhm…

FUGULIN N______: I_____ a rezolvat-o nu eu.

INTERLOCUTOR: Unde?

FUGULIN N______: La ea, la… STS. Lucrează la STS nevasta-sa.

INTERLOCUTOR: A, da?

FUGULIN N______: Și e subofițer și… adică e subofițer … este civil și dă examen pentru ofițer.

INTERLOCUTOR: Aha .

FUGULIN N______: Din sursă internă. S-au scos două locuri acolo. Să zică, să-mi pupe mâinile până la semnul de armă.

În acest context, în perioada mai – iunie 2019 cu aprobarea directorului STS, g-ral I____ S______ V______, a fost organizat un prim concurs pentru ocuparea funcției vacante de ofițer la Biroul administrativ-secretariat al Direcției Județene de Telecomunicații G______.

La data de 24.06.2019, BERHARDT A__ M____ D______ a susținut testarea psihologică, în urma căreia a primit calificativul: „nu se recomandă” pentru ocuparea unei funcții de ofițer în cadrul STS.

În aceste condiții, comisia de organizare a concursului a declarat-o respinsă, fără a susține și celelalte probe de concurs.

În contextul în care niciuna dintre persoanele implicate în activitățile ilicite nu se aștepta ca BERHARDT A__ M____ D______ să nu aibă competențele și abilitățile necesare pentru a ocupa o funcție de ofițer, FUGULIN N______ s-a arătat dispus pentru a-și exercita influența sa în continuare astfel încât locul vacant să fie blocat pentru o perioadă de 3 luni, după care să fie scos din nou la concurs tot, pentru BERHARDT A__ M____ D______.

În realizarea acestui scop, FUGULIN N______ a menționat că a vorbit cu O______ I__, lăsând să se înțeleagă că acesta din urmă ar fi intervenit pe lângă comanda STS, astfel încât concursul să se reia după trei luni.

În perioada septembrie – octombrie 2019, cu aprobarea noului director al STS, g-ral maior ing. I____ S____ B____, a fost organizat al doilea concurs pentru ocuparea funcției de ofițer la Biroul administrativ-secretariat al Direcției Județene de Telecomunicații G______. Și de această dată, singura concurentă a fost BERHARDT A__ M____ D______.

După întocmirea notei raport prin care col. GO_____ B_____ solicita organizarea concursului, inculpatul BERHARDT L____ l-a contactat telefonic pe inculpatul FUGULIN N______ pentru a-i transmite că „documentul” a ajuns la DMRU, că are numărul de înregistrare „xxxxxx” și că inculpatul G______ D_____ C_____, șeful DMRU, este de acord ca inc. BERHARDT A__ M____ D______ să fie trecută în corpul ofițerilor, dar este nevoie și de acceptul directorului STS, acordul șefului DMRU fiind insuficient. Așadar, rolul inculpatului FUGULIN N______ se concentra către obținerea acordului conducerii STS, prin intermediul lui O______ I__.

În acest sens este relevantă convorbirea din de 12.09.2019, la ora 16:12:28, dintre FUGULIN N______ și BERHARDT L____ cu următorul conținut:

BERHARDT L____: A ajuns... la București, la...

FUGULIN N______: Da. …[neinteligibil]…

BERHARDT L____: …[se adresează unei persoane din apropiere-n.n.] … Unde? La...? Honey?

FUGULIN N______: …[neinteligibil]…

BERHARDT L____: La DMRU.

FUGULIN N______: La DMRU - DIRECȚIA MANAGEMENT RESURSE UMANE.

BERHARDT L____: 520...

FUGULIN N______: Nu știu, nu pot acuma...

BERHARDT L____: ...849.

FUGULIN N______: ...nu pot să notez acuma. Vorbim.

BERHARDT L____: Da?

FUGULIN N______: Sper că n-am... Da. Bine. Vorbim.

BERHARDT L____: Bine... bine.

FUGULIN N______: Adică să nu se grăbească ea, să puie rezoluția pe ea, că n-are dreptu’ acuma. …[neinteligibil]…

BERHARDT L____: Și... pe 24. Pe 24 se fac 3 luni. Luna asta.

FUGULIN N______: Mă... 24, nu? Îhî.

BERHARDT L____: 24. …[neinteligibil]…

FUGULIN N______: I-am zis lu’ ăla astăzi... l-am... l-am luat astăzi la ciocane: „Bă, nu trebuia...” „Păi dacă mi-ați zis că să-l trimit... și dacă... nu trebuia să-l trimitem după 24? Dacă iese acuma, zic, răspunsu’... Eu, mă gândesc... că eu dacă stau mult în bancă mai și gândesc. Dacă iese răspunsu' că n-are drept...”

BERHARDT L____: Să nu zică că nu... să-l refuze?

FUGULIN N______: Da, că n-are dreptu’ până pe 24.

BERHARDT L____: Păi da’...

FUGULIN N______: Da’ lasă …[neinteligibil]… eu lu’ ăsta să tărăgăneze.

BERHARDT L____: Auziți?

FUGULIN N______: Da.

BERHARDT L____: Trebuie să ajungă la... domnu’ G______ D__.

FUGULIN N______: G______ știe.

BERHARDT L____: Păi trebuie să știe. Dacă știe G______ e ok cu totu’.

FUGULIN N______: Păi G______ nu este ăla al tău?

BERHARDT L____: Este ăla al meu da’ până nu primește... trebuie să ne vedem în față să vă spun, până nu primește de la număru’ 1 verde...

FUGULIN N______: Da.

BERHARDT L____: ...nu poate să facă nimic.

Numărul de înregistrare al documentului la care se referă BERHARDT L____ în convorbirea susmenționată, din data de 12 septembrie 2019, (xxxxxx) este numărul sub care a fost înregistrat raportul (cererea) de înscriere la concurs al inc. BERHARDT A__ M____ D______ abia la data de 04.10.2019. De aici rezultă faptul că inc. BERHARDT A__ M____ D______ întocmise raportul de înscriere la concurs încă din data de 12 septembrie 2019 pe care l-a postdatat cu „04.10.2019.”

 

Din conținutul aceleiași convorbiri rezultă faptul că FUGULIN N______ are cunoștință despre faptul că termenul în care BERHARDT A__ M____ D______ poate susține o nouă testare psihologică este de 3 luni de la data susținerii primei testări psihologice.

La data de 14 septembrie 2019, inc. BERHARDT L____, în schimbul promisiunii inculpatului FUGULIN N______ că va interveni pe lângă conducerea STS în sensul arătat, i-a transmis prin intermediul inculpatului M________ H____ T______ două sticle de whisky, două parfumuri și 3 tricouri astfel încât FUGULIN N______ să se ocupe de toate chestiunile necesare.

Astfel, este relevantă convorbirea dintre BERHARDT L____ și inc. M________ T______ din data de 14.09.2019, ora 08:28

BERHARDT L____: Am înțeles.

INTERLOCUTOR: ...[tușește-n.n]...

BERHARDT L____: Îmm... bă nene... vezi ce zice. Dacă e ok, dacă nu... să-mi bag ...[folosește un cuvânt obscen-n.n]... .

INTERLOCUTOR: Da, mă, e bine. Stai dracu’ liniștit!

BERHARDT L____: Îmm... ce să... mai departe...

INTERLOCUTOR: Ai rezolv... ai rezolvat alea, ce ți-a zis?

BERHARDT L____: Rezolvate, da’ să... băi... o să... îți explic eu ție. Îmm... dacă el se implică cum trebuie nu mai sunt probleme. Da’ dacă o lasă... stai așa că... p-aia... descurc-o tu... Că e.. știi ce se întâmplă? Când te apuci să faci... mâncarea asta o iei de... prima oară pui apa și termini cu sarea. Dacă el nu pune apa și vrea să facă ciorbă din... fără apă, nu se poate. Ia și vorbește pentru toate și la urmă, la final, e ok, da’... așa a făcut altă lume.

INTERLOCUTOR: Bine, mă. Hai! Hai că vorbim. Bine. Hai!

Inculpatul M________ H____ T______ a recunoscut că a intermediat remiterea, respectiv primirea bunurilor susmenționate în contextul în care cunoștea că bunurile au fost date respectiv primite în schimbul promisiunii inc. FUGULIN N______ de a-și exercita influența pe lângă ofițeri din cadrul STS, prin intermediul unui domn, „I_____” astfel încât BERHARDT A__ M____ D______ să fie avansată pe o funcție de ofițer.

În aceste condiții, la data de 23 octombrie 2019, BERHARDT A__ M____ D______ a susținut din nou testarea psihologică, la care, deși a obținut aceleași rezultate ca la proba din data de 24.06.2019, a fost declarată „apt” pentru ocuparea unei funcții de ofițer în cadrul STS, ca urmare presiunilor exercitate de către inc. lt. col. N___ A__, fosta șefa a Sectorului Testare Evaluare și Asistență Psihologică din cadrul DMRU a STS, asupra psihologului examinator G_____ I______-A____.

La rândul ei, N___ A__ a primit solicitarea de a o declara aptă pe BERHARDT A__ M____ D______ la testarea psihologică de la g-ral de brigadă G______ C_____ D_____, șeful Direcției Management Resurse Umane din cadrul STS.

La data de 24 octombrie 2019, BERHARDT A__ M____ D______ a susținut testarea la limba engleza pe care a promovat-o, iar la data de 25 octombrie 2019 a susținut testarea la cunoștințele profesionale pe care nu a promovat-o, fiind în cele din urmă respinsă.

Chiar și în aceste condiții, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, cu aprobarea directorului Serviciul de Telecomunicații Speciale, g-ral maior ing. I____ S____ B____, a fost organizat al treilea concurs pentru ocuparea postului de ofițer la Biroul administrativ-secretariat al Direcției Județene de Telecomunicații Speciale G______. Singura candidată pentru această funcție a fost tot BERHARDT A__ M____ D______.

În toată această perioadă, inc. FUGULIN N______ s-a arătat dispus să-și folosească influența în maniera descrisă mai sus pentru a-i asigura numitei BERHARDT A__ M____ D______ succesul în demersurile ei de a fi avansată în corpul ofițerilor, precizând că încearcă să obțină inclusiv subiectele la testele profesionale.

În tot acest context, inc. FUGULIN N______ a precizat că O______ I__ l-a desemnat pe g-ral lt. M____ ȘOMORDOLEA, consilier de stat, secretarul general al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru a se ocupa de buna derulare a concursului la care participa inc. BERHARDT A__ M____ D______.

În schimbul exercitării influenței sale, FUGULIN N______ a pretins și primit trei sticle de palincă, de la inc. M________ H____ T______, două sticle de whisky Chivas Regal de 12 ani, de 1L, o sticlă de vodcă Grey Goose și o sticlă de prosecco Martini de la BERHARDT L____ prin intermediul inc. M________ H____ T______.

În schimbul exercitării influenței sale, FUGULIN N______, a pretins prin intermediul inc. H____ T______ M________, 2, 3 sau 4 sticle de whiskey, de la BERHARDT L____, bunuri pe care FUGULIN N______ le-a primit la data de 05.01.2020, de la H____ T______ M________, care nu a transmis solicitarea către BERHARDT L____.

Astfel, la data de 04.01.2020, inc. FUGULIN N______ l-a apelat pe inc. M________ H____ T______ căruia i-a solicitat să-i transmită inc. BERHARDT L____, să-i dea 2, 3 sau 4 sticle de wiskey pentru O______ I__, folosind ca principal argument faptul că cel din urmă „și-a făcut datoria cu vârf și îndesat,” „a deblocat cele două locuri,” „în loc de un buchet au sosit două buchete” context în care a precizat că „dacă toanta nu _____________ să-i fac.”

De asemenea, în cadrul aceleiași convorbiri, inc. FUGULIN N______ i-a precizat inc. M________ H____ T______ faptul că la următorul concurs, va merge personal la sediul STS sau se va deplasa O______ I__, astfel încât inc. BERHARDT A__ M____ D______ să nu mai întâmpine nicio problemă.

Pentru a-i remite bunurile solicitate de inc. FUGULIN N______, Inc. M________ H____ T______ a apelat la martorul D____ I_____, agent de poliție de frontieră, coleg cu inc. M________ și cu inc. BERHARDT L____, care lucrează la Poliția de Frontieră G______, dar care domiciliază în București, în apropierea domiciliului inc. Fugulin N______.

Cu prilejul audierii, martorul D____ I_____ a relatat faptul că, la solicitarea inc. M________ H____ T______, în perioada 2018-2020, a transportat diverse pachete către inc. FUGULIN N______. De asemenea, martorul a relatat faptul că la data de 05.01.2020, inc. H____ T______ M________ i-a dat o pungă pentru a o transporta inc. FUGULIN N______, fără să știe ce se afla în acea pungă.

Inculpatul FUGULIN N______ a recunoscut că i-a solicitat sticlele de whiskey lui M________ H____ T______, dar a precizat că a primit niște sticle de palincă. Declarația inc. FUGULIN N______ că ar fi primit palincă în loc de whiskey se coroborează cu declarația inc. M________ H____ T______ care a recunoscut că, în urma solicitării inc. FUGULIN N______ de a-i transmite inc. BERHARDT L____ să-i remită 2, 3 sau 4 sticle de whisky cu ocazia zilei de Sf I___, acesta i-a transmis 3 sticle de palincă, fără a lua legătura cu inc. BERHARDT L____.

De asemenea, inculpatul a recunoscut că pentru acest lucru a apelat la martorul D____ I_____.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că inculpatul FUGULIN N______ nu a efectuat nici un demers pe lângă O______ I__ sau pe lângă vreo altă persoană în sensul arătat inc. M________ H____ T______, BERHARDT L____ și BERHARDT A__ M____ D______.

 

Inculpatul a arătat că dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Fiind ascultat în fața instanței de judecată, inculpatul a arătat că recunoaște și regretă fapta comisă și că dorește admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul de caz.

 

2. Încadrarea juridică a faptei:

În drept, fapta inculpatului M________ H____ T______, care, la data de 14 septembrie 2019 a intermediat remiterea respectiv primirea unor bunuri între inc. BERHARDT L____ și inc FUGULIN N______ , în schimbul promisiunii celui din urmă că își va folosi influența sa astfel încât BERHARDT A__ M____ D______ să fie numită pe o funcție de ofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale G______ întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 292 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen.

Fapta inculpatului M________ H____ T______, care la data de 05 ianuarie 2020, fără a lua legătura cu inc. BERHARDT L____, ca urmare a solicitării inc. FUGULIN N______ i-a transmis acestuia trei scticle de plălincă cunoscând faptul că astfel de bunuri au fost pretinse ca urmare a faptului că inc. FUGULIN N______ a promis că își va exercita influența astfel încât BERHARDT A__ M____ D______ să fie numită pe o funcție de ofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale G______ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.

În consecință, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că faptele există, au fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea în raport de care s-a pus în mișcare acțiunea penală fiind mai mic de 15 ani închisoare.

Totodată, acordul a fost încheiat în formă scrisă, cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.482 C.proc.pen., inculpatul fiind asistat de avocat ales.

 

Aspecte ce țin de individualizarea pedepselor; analiza soluției la care au ajuns inculpatul și procurorul din perspectiva gravității infracțiunilor și a periculozității infractorului :
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, instanța constată că s-a ținut cont la încheierea acordului de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța reține că s-a dat efect circumstanței atenuante legale generală reținută, limitele pedepsei închisorii (de la 2 la 7 ani) prevăzută de lege pentru infracțiunea de cumpărare de influență, respectiv trafic de influență , se reduc obligatoriu cu o treime, putând fi aplicată inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni.

Cu privire la circumstanțele personale, se reține că inculpatul are 49 de ani și că a deținut funcția de agent șef principal de poliție în cadrul Poliției de Frontieră G______, fiind bine văzut în mediul profesional, iar din fișa de cazier judiciar rezultând că nu are antecedente penale. Totodată, se remarcă și conduita sa procesuală pozitivă, recunoscând fapta ce i se reține în sarcină, furnizând informații utile lămuririi situației de fapt, care s-au coroborat cu celelalte probe administrate.

În consecință, în baza art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. tribunalul va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpatul M________ H____ T______ în dosarul penal nr. 53/P/2020.

În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu reținerea art.480 alin.4 C.proc.pen. îl va condamna pe inculpatul M________ H____ T______ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48, alin.1 Cod penal rap. la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu reținerea art.480 alin.4 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul M________ H____ T______ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48, alin.1 Cod penal rap. la art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu reținerea art.480 alin.4 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul M________ H____ T______ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În baza art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. penal va contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un 1 și 6 luni închisoare, la care se adăugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, respectiv o treime din 3 ani ( 1 an și 6 luni + 1 an și 6 luni) urmând ca pedeapsa principală rezultantă să fie de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.p. va aplica pedeapsa complementară cea mai grea prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani.

În baza prevederilor art. 91 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, sub supraveghere, iar în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. p., stabilește un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

În baza prevederilor art. 93 alin. 1 C. p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. d C.p., va dispune obligarea inculpatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul prevederilor art. 93 alin. 3 C. p., pe parcursul termenului de supraveghere, va obliga pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile , în cadrul S.C. Servicii Locale S.A G______ sau la Episcopia G______, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 91 alin. 4 C.p coroborat cu art. 96 C .p., va atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va săvârși infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere, sens în care i se aduc la cunoștință prevederile art. 96 C. p.

 

IV. Cheltuieli judiciare:

În raport de soluția de condamnare dispusă în cauză, în baza art.485 alin.4 raportat la art.398 C.proc.pen. și art.274 alin.1 C.proc.pen. tribunalul va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (1000 de lei din cursul urmăririi penale și 200 de lei din faza de judecată) .

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

 

În baza art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu inculpatul M________ H____ T______ fiul lui S______ și G_______, născut la data de 26 iulie 1971 în mun. G______, jud. G______, domiciliat în mun. G______, jud. G______, __________________, posesor C.I. ________ nr. xxxxxx, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx în dosarul penal nr. 53/P/2020.

În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu reținerea art.480 alin.4 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M________ H____ T______ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48, alin.1 Cod penal rap. la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu reținerea art.480 alin.4 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M________ H____ T______ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48, alin.1 Cod penal rap. la art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În baza art.396 alin.2 C.proc.pen. cu reținerea art.480 alin.4 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M________ H____ T______ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.

În baza art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. penal contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un 1 și 6 luni închisoare, la care se adăugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, respectiv o treime din 3 ani ( 1 an și 6 luni + 1 an și 6 luni) urmând ca pedeapsa principală rezultantă să fie de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.p. aplică pedeapsa complementară cea mai grea prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani.

În baza prevederilor art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. p., stabilește un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

În baza prevederilor art. 93 alin. 1 C. p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. d) C.p., dispune obligarea inculpatului de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul prevederilor art. 93 alin. 3 C. p., pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul S.C. Servicii Locale S.A G______ sau la Episcopia G______, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 91 alin. 4 C.p coroborat cu art. 96 C .p., atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va săvârși infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere, sens în care i se aduc la cunoștință prevederile art. 96 C. p.

În baza art.485 alin.4 raportat la art.398 C.proc.pen. și art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (1000 de lei din cursul urmăririi penale și 200 de lei din faza de judecată).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.08.2020.

 

PREȘEDINTE GREFIER

A______ G________ B_____ A_____ S____ R_____

 

 Red. Jud. AGB

Tehnored. AGB/ASR

Ex.2/20.08.2020

 

 Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

ANPC
COPYRIGHT © 2020 ROLII
Wolters Kluwer România

PROGER GLOBAL NETWORK - Project management, asistenta tehnica, inchiriere utilaje, exploatare agretate minerale