Se pregătește redeschiderea unui nou dosar cu rușii de la Petrotel Lukoil. Istoria unui dosar cu un prejudiciu de 1,7 miliarde de euro

Se pregătește redeschiderea unui nou dosar cu rușii de la Petrotel Lukoil. Istoria unui dosar cu un prejudiciu de 1,7 miliarde de euro

În ultima zi a lunii iulie s-a înregistrat la Tribunalul Prahova o solicitare de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care vizați sunt rușii de la Petrotel Lukoil

Conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată, petentul care solicită redeschiderea este Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Principalele companii vizate de redeschidere sunt SC Petrotel Lukoil, SC Lukoil Lubricants EAST EUROPE SRL, SC Lukoil Energy & Gas România SRL și Agenția Lukom-A SRL, dar și persoana fizică Iurevici Andrey Bogdanov care la momentul faptelor cercetate în dosar era managerul rafinăriei Lukoil de la Ploiești. În afara celor menționați în dosar mai apar încă 38 de societăți comerciale a căror activitate au avut legătură într-un fel sau altul cu Petrotel Lukoil sau firme afiliate rușilor de la Lukoil. 

Magistrații de la Tribunalul Prahova au stabilit data de 25 august ca un prim termen la care să se discute solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Conform surselor NewsOnline în dosarul a cărui redeschidere se solicită sunt vizate posibile fapte de evaziune fiscală și spălare de bani și ar fi chiar o disjungere din primul dosar Lukoil instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. 

 

 

Istoria unui dosar cu un prejudiciu inițial 1.766.766.125,10 euro.  Cauza a fost pornită de fostul procuror Mircea Negulescu

 

Dosarul ”mamă” al rușilor de la Petrotel Lukoil a fost deschis în anul electoral 2014 de celebrul procuror Mircea Negulescu, atunci la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Speța Lukoil a fost una care i-a crescut și mai tare notorietatea lui Negulescu, după perchezițiile făcute la Lukoil și după ce patru firme ale gigantului rus au fost acuzate oficial de evaziune fiscală şi spălare de bani: Petrotel LukOil, Top Log Expert Services, LukOil Energy & Gas România SRL, Agenţia Lukoma-A SRL, plus managementul în frunte cu directorul general al Petrotel LukOil, Andrey Bogdanov. Mircea Negulescu a fost între timp exclus din magistratură pentru problemele care i s-au descoperit în activitatea pe care a avut-o ca procuror la DNA Ploiești. 

După ce în primă fază Negulescu puseseră sechestru pe conturile societăților rușii au făcut un scandal monstru la acel moment. Inclusiv premierul în funcție Victor Ponta a făcut declarații publice în favoarea Lukoil, sub pretextul faptului că blocarea conturilor afectează locurile de muncă ale oamenilor, asta după ce rușii au amenințat chiar că vor închide rafinăria de la Ploiești. La scurt timp însă Parchetul Curții de Apel Ploiești a ridicat sechestrul de pe conturi pentru a putea permite societății să își continue activitatea. 

Mircea Negulescu nu a lucrat dosarul Lukoil singur, cauza fiind instrumentată cu sprijinul ofițerilor Serviciului Român de Informații, așa după cum arată inclusiv comunicatul Parchetului Curții de Apel Ploiești din 2015 când s-a făcut prima trimitere în judecată în acest dosar. 

În 2015 biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti anunța faptul că procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. BOGDANOV ANDREY IUREVICI, cetăţean rus, director general şi membru în Consiliul de Administraţie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, faptă prev. de art. 272 alin. 1 din Legea 31/1991R şi spălare de bani, faptă prev. de art. 29, alin. 1 lit.a din Legea 656/2002, toate cu aplic. art. 35 alin.1 şi art. 38 alin. 1 din C.P

2. SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea 656/2002, cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal,

3.LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap.de art. 272 alin. 1 lit. b din Legea 31/1991R, şi complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap la art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, ambele cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal şi art. 38 alin. 1 din Codul Penal ;

4.RAŢĂ ANDREI, cetăţean moldovean, membru în Consiliul de Administraţie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, faptă prev. de art. 272 alin. 1, lit. b din Legea 31/1991R şi spălare de bani, faptă prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, ambele cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal şi art. 38 alin. 1 din Codul Penal.

5. DĂNULESCU DAN, director General Adjunct în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap. la art. 272 alin. 1, lit. b din Legea 31/1991R şi complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap la art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, ambele cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal şi art. 38 alin. 1 din Codul Penal.

6. DUŢU DOREL, Contabil Şef în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap. la art. 272 alin. 1, lit. b din Legea 31/1991R şi complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap la art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, ambele cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal şi art. 38 alin. 1 din Codul Penal.

7. VOINSTEV ALEXEY, cetăţean rus, Director General Adjunct în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap.de art. 272 alin. 1 lit.b din Legea 31/1991R cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal.

8. KUZINA OLGA,cetăţean rus, Director General Adjunct în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap. la art. 272 alin. 1, lit. b din Legea 31/1991R şi complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art.48 din Codul Penal rap la art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002, ambele cu aplic. art.35, alin. 1 din Codul Penal şi art. 38 alin. 1 din Codul Penal

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2011-2014, inculpaţii, în calitate de administratori şi directori generali ai S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, cu ştiinţă au folosit cu rea credinţă bunurile şi creditul de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăţi comerciale în care aveau interes direct sau indirect, prin încheierea în numele şi pe seama S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti a unor contracte de achiziţie de materie primă( ţiţei) precum şi prin încheierea unor contracte de livrare de produse finite în condiţii de preţ dezavantajoase societăţii comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preţuri de livrare situate sub costurile de producţie.

In aceeaşi perioadă inculpaţii cu ştiinţă au folosit cu rea credinţă creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda, membră a grupului LUKOIL, în care aveau un interes direct sau indirect, prin aceea că au dispus, autorizat, încuviinţat efectuarea de plăţi cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu ştiinţă şi în detrimentul societăţii le-au schimbat destinaţia prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca şi condiţii de creditare cu un împrumut defavorabil ca şi condiţii de creditare destinat investiţiilor şi care nu s-au regăsit în investiţiile societăţii precum şi sume restituite cu titlu de rambursare împrumut şi provenite dintr-un aport de capital simulat.

De asemenea, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în aceeaşi perioadă cu intenţie au dispus şi ordonat transferuri de sume de bani cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunii de utilizare cu rea credinţă a creditului societăţii, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani.

Prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este in cuantum de 7.597.094.338,10 lei echivalent a 1.766.766.125,10 EUR.

În vederea recuperării prejudiciului în cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra:

- unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei:

- primelor de emisiune deţinute de inc. LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei.

- conturilor deţinute de inc. PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti la ABN AMRO BANK Olanda devenită, ulterior RBS BANK Olanda, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

- conturilor deţinute de terţul acţionar majoritar al inc. SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti, EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda la CITY BANK LONDRA, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

Activitatea de urmărire penală s-a desfăşurat cu sprijinul tehnic si informativ al Serviciului Roman de Informaţii şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

 

Tribunalul Prahova reia judecata în septembrie în primul dosar Lukoil

 

Un an mai târziu, în 2016, Tribunalul Prahova dispunea restituirea la parchet a dosarului dar procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești au refăcut rechizitoriul și au trimis dosarul din nou în judecată.

Pe 23 octombrie 2018 pronunța primul verdict în acest dosar și dispunea achitarea tuturor inculpaților menționați în comunicatul de mai sus al parchetului, persoane fizice și juridice, pentru acuzațiile de folosire cu rea credință a creditului societății și spălare de bani. Prin decizia de achitare Tribunalul Prahova a ridicat și sechestrul instituit de anchetatori. Procurorii au contestat însă decizia de achitare. 

Curtea de Apel Ploiești  a admis contestația făcută de procurori și a decis că dosarul trebuie rejudecat, din nou, de către Tribunalul Prahova. 

”În baza art.421 pct.2 lit.b) Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinţei penale nr. 377 din data de 23 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Prahova privind pe inculpaţii Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Vointsev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan, S.C Petrotel Lukoil S.A. şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă potrivit considerentelor prezentei. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2019”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Ploiești. 

Inculpații au încercat să schimbe decizia de trimitere spre rejudecare printr-o cale extraordinară de atac dar Curtea de Apel Ploiești a respins contestațiile în anulare depuse de inculpați: ”În baza art.431 Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii inculpaţi Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Voinstev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi inculpata – persoană vătămată SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, cu sediul în Ploieşti, str.Mihai Bravu, nr. 235, judeţ Prahova, împotriva deciziei penale nr.1070/27.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.456/105/2016. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare contestator la plata sumei de câte 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 17 iunie 2020”. 

Acum, pe 10 septembrie a.c., Tribunalul Prahova va relua cerceta judecătorească în dosarul Lukoil. 

 

 

PROGER GLOBAL NETWORK - Project management, asistenta tehnica, inchiriere utilaje, exploatare agretate minerale