Trei asociații din București cer judecătorilor suspendarea avizului de mediu pentru PUZ Coordonator de la Sectorul 1

Trei asociații din București cer judecătorilor suspendarea avizului de mediu pentru PUZ Coordonator de la Sectorul 1

Trei asociații din București au înregistrat la Tribunalul București o ”cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 3/23.03.2020 și a Avizului de mediu nr. 3/09.04.2020 ambele  emise de Agenția pentru Protecția Mediului (AMP) București în scopul aprobării PUZ - Coodonator Sector 1 - București”

Conform cererii de chemare în judecată deținută de NewsOnline cele trei entități care au deschis procesul sunt Asociația Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi, Asociația Cartierul Residențial Drumul Stegarului-Odai  și Asociația Protecția Lacului Băneasa. 

Cele trei asociații scriu în cererea de chemare în judecată că la finalul procedurii de evaluare de mediu AMP BucureȘti a emis Decizia nr. 3/23.03.2020 si Avizul de mediu nr. 3/09.04.2020 ”însă acestea sunt emise cu flagranta încălcare a legii, sens în care reclamantele vor solicita instanței de contencios administrativ anularea acestora, dar, pentru că  acestea sunt executorii, potrivit legii, și urmează a fi folosite în procedura de aprobare a PUZ Coordonator Sector 1, până la pronunțarea instanței de contencios administrativ pe fondul dreptului, solicităm suspendarea executarii acestor acte”.

Reclamantele susțin că Avizul de mediu ar fi fost emis în baza unei documentații fictive. 

”Conform textului de lege, avizul de mediu “confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării”. Atunci când autoritatea constată necesitatea modificării raportului de mediu este obligată să dispună refacerea acestuia. Autoritatea nu are competenta legala sa modifice raportul de mediu prin avizul si/sau decizia emisa. Orice Decizie si Aviz de mediu care modifica Raportul de mediu, fără a respecta procedura refacerii proiectului în cazul în care se constată necesitatea modificării proiectului, este nul. In speță, prevederile avizului, astfel cum rezulta din tabelul comparativ de mai jos, nu se regăsesc, in forma și conținutul adoptat de autoritatea de mediu, nici in Raportul de mediu publicat pe site-ul autoritatii emitente (Raport de mediu, varianta iulie 2019) si nici in alte documente existente pe site-ul autoritatii emitente sau a autoritătii initiatoare/beneficiare a Deciziei si Avizului. Avizul de mediu este in fapt un amalgam de reglementari urbanistice care isi au izvorul in mai multe acte succesive emise de catre paratul titular al PUZ Coordonator Sector 1, dar care niciunul nu contine, in integralitatea sa, reglementarile retinute de avizul de mediu. In concluzie, nu putem spune ca Avizul “confirma integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării” astfel cum legea defineste avizul de mediu. Asadar exista o îndoială serioasă asupra legalității Deciziei si Avizului, care de altfel  sunt, pentru acest motiv, nule pe fond”, se arată în cererea de chemare în judecată depusă la Tribunalul București de cele trei asociații menționate mai sus