CCR a publicat decizia în cazul completurilor specializate de la Curtea Supremă. Începe trimiterea spre rejudecare a unor dosare importante

CCR a publicat decizia în cazul completurilor specializate de la Curtea Supremă. Începe trimiterea spre rejudecare a unor dosare importante

Curtea Constituțională a României (CCR) a finalizat și făcut publică motivarea deciziei prin care a constatat întemeiată sesizarea președintelui Camerei Deputaților care a reclamat existența unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casație şi Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație şi Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 

Ca urmare a constatării existenței acestui conflict juridic de natură constituțională CCR a decis cu opinie majoritară că o serie de dosare penale aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție vor trebui trimise spre rejudecare pentru a fi judecate în fond de un complet specializat. 

De altfel Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat constant în ultima perioadă dosarele aflate pe rolul Completelor de 5 judecători - Penal și care ar putea face obiectul deciziei CCR. În concret, la termenul din 7 octombrie magistrații Completului 5 judecători au amânat pentru 4 noiembrie dosarele penale în care sunt judecați omul de afaceri Sebastian Ghiță, fostul primar al municipiului Ploiești - Iulian Bădescu, fostul premier Victor Ponta, dar și dosarele cu fostul comisar șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, fostul procuror șef al DIICOT Alba Iulia - Ioan Mureșan, fostul deputat și influent lider PSD, Viorel Hrebenciuc. 

Cel mai probabil la termenul din 4 noiembrie se va discuta trimiterea în rejudecare, la fond, a acestor cauze.

 Citiți mai jos, accesând link-ul, integral, decizia Curții Constituționale în cazul completurilor specializate:

 http://www.ccr.ro/download/decizii_de_admitere/417-.pdf