UPDATE DIICOT: Percheziții la o grupare de interlopi conectată la polițiști de la crimă organizată. Polițistul Robert Badea, printre cei vizați. Cine a comandat atacul la Bebino

UPDATE DIICOT: Percheziții la o grupare de interlopi conectată la polițiști de la crimă organizată. Polițistul Robert Badea, printre cei vizați. Cine a comandat atacul la Bebino

Procurorii DIICOT fac în acest moment percheziții în București, Brașov, Ilfov și Vaslui la o grupare de crimă organizată în fruntea căreia s-ar afla un anume Marian Cristian Bejan (foto sus, stânga), personaj foarte influent în mediul subteran și foarte conectat la diferite surse din poliție, au declarat surse judiciare pentru NewsOnline

De altfel, spun aceleași surse printre cei vizați de percheziții se află și fostul polițist de la Brigada de Combaterii a Crimei Organizate București, Robert Badea (FOTO JOS), care din informațiile NewsOnline este tras pe tușă  în Ministerul de Interne din februarie a.c. ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini din care rezulta că Bejan ar fi conectat la personaje din lumea interlopă, inclusiv la acest Marian Cristian Bejan. 

Potrivit unor surse judiciare, interlopii vizați de perchezițiile DIICOT, pe lângă acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, mai sunt suspectați de tentativă de omor, alte infracțiuni cu violență dar și de evaziune fiscală.

Conform acelorași surse, tentativa de omor ar viza scandalul din București în urma căruia în urma căruia liderul Clanului Sportivilor, Marius Alecu zis Bebino a fost aproape omorât în bătaie de către Roberto Petcu, zis Joe,  și apropiații acestuia. 

Petcu, autorul tentativei de omor din 9 ianuarie 2020 asupra lui Emil Marius Alecu este un apropiat al găștii lui Bejan iar acesta din urmă a fost cel care ar fi comandat măcelul din Tei Toboc, în urma neîntelegerilor pentru controlul unor piețe subterane din București. 

Marian Cristian Bejan este de loc din Bîrlad, județul Vaslui. Într-un alt dosar aflat pe rolul Parchetului Judecătoriei Panciu și redeschis pe 17 septembrie, Bejan este suspectat că în 2019 că a participat la agresarea unui sportiv din Vaslui, Marian Albișor, agresiune care s-ar fi petrecut în zona Tișița din Vrancea.

”Admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. În baza art. 335 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 569/II/6/2020 din data de 16.06.2020 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea prin care s-a infirmat ordonanţa de clasare din 22.10.2019 şi s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 526/P/2019 al Parchetului de pe langa Judecătoria Panciu în vederea continuării cercetărilor sub aspectul savarsirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.1 C.pen.,distrugere, prev. de art. 253 alin.1 C.pen. şi constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin.1 şi 3 C.pen., comise în dauna persoanei vătămate Albişor Alin Marian. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. , cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 17.09.2020”, se arată în decizia Judecătoriei Panciu.  Acest dosar a fost ulterior conexat la cel al DIICOT. 

CE SPUN PROCURORII DIICOT

La data de 01.10.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 30 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Vaslui și Brașov, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat, camătă, evaziune fiscală, spălare a banilor, trafic de influență, cumpărare de influență, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, distrugere, proxenetism, sustragerea ori distrugerea de probe ori înscrisuri și șantaj.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2012, membrii unei grupări infracționale au obținut sume de bani din activități de proxenetism, ce s-au desfășurat pe teritoriul Elveției, Italiei, Franței, Germaniei, Marii Britanii și Spaniei.
Activitățile de proxenetism au fost realizate de către doi membri ai grupării, sub coordonarea liderului acesteia, iar sumele de bani obținute au fost transportate în România de către aceștia sau au fost transferate prin intermediul unui serviciu de transfer rapid de numerar pe numele unor persoane apropiate ale liderului.
Produsul infracțional a fost „spălat” prin achiziționarea de proprietăți imobiliare în România și autoturisme de lux sau reintrodus în circuitul financiar prin acțiuni de creditare a unor societăți comerciale administrate în fapt de către liderul grupării.
În perioada în care coordona activitatea de proxenetism pe teritoriul Elveției, liderul grupării a intrat în conflict cu membrii unei alte grupări concurente, formată din cetățeni de origine albaneză.
La data de 09.03.2012, acesta însoțit de alți 2 cetățeni români l-au atacat cu intenția de a-l ucide pe un cetățean albanez, pe fondul reglării unor conturi determinate de implicarea liderului grupării în activități de proxenetism. În acest scop cei 3 cetățeni români l-au urmărit cu un autoturism în trafic pe cetățeanul albanez și în momentul în care acesta din urmă se deplasa într-o zonă necirculată, au procedat la acroșarea autovehiculului condus de victimă, ulterior coborând din mașină și lovindu-l pe acesta cu diverse obiecte contondente și înțepătoare.
Cu privire la liderul grupului infracțional s-a mai reținut și faptul că, începând cu 2015, a desfășurat activități infracționale legate de traficul de droguri, fiind ajutat în acest sens de foști sportivi, printre care și polițiști ce desfășoară activități de pază în diverse cluburi de noapte de pe raza municipiului București.
În aceste cluburi, suspectul a realizat adevărate „zone libere” în care se desfășurau activități de trafic de droguri, cu sprijinul majorității liderilor lumii interlope din România.
În acest sens se reține faptul că, până în anul 2015, activitatea de pază a cluburilor din București a fost asigurată de o grupare aflată în coordonarea unei persoane ce a fost victima unei infracțiuni de tentativă la omor comisă, în anul 2015, pe fondul conflictelor generate de paza cluburilor din București.
Ulterior comiterii acestei infracțiuni de tentativă la omor, paza cluburilor din București a fost preluată de o altă grupare din care face parte și suspectul Badea Robert Cristian, comisar de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog la data comiterii faptelor, cu care suspectul a inițiat o relație de colaborare.
În vederea obținerii de profituri financiare și ,,albirii” provenienței ilicite a acestora ofițerul de poliție a întreprins, împreună cu liderul grupării, demersuri în nume personal în vederea deschiderii și administrării în fapt a 2 case de pariuri sportive, dar care funcționau în drept ca și puncte de lucru ale unei societăți comerciale coordonate de către liderul grupării.
De asemenea polițistul îi acorda ,,consiliere juridică” atunci când liderul grupului sau alți membrii erau implicați în comiterea unor infracțiuni.
În urma cercetărilor, s-a mai stabilit și faptul că, începând cu anul 2016, gruparea de crimă organizată și-a extins activitățile infracționale în municipiul București, în sensul comiterii infracțiunii de cămătărie, desfășurată prin intermediul unei societăți comerciale neautorizate pentru a realiza acțiuni de creditare.
Probele administrate în cauză au relevat faptul că activitățile de cămătărie s-au desfășurat personal de către liderul grupării, dar și cu sprijinul membrilor unei alte grupări infracționale.
Totodată, în cursul lunii martie 2020, într-o perioadă în care pe piața de consum exista o penurie de produse de uz sanitar - măști de unică folosință, alcool sanitar sau dezinfectanți, membrii grupării au procedat la achiziționarea unor cantități mari de astfel de bunuri necesare cetățenilor, iar ulterior la revânzarea la prețuri de speculă a acestora, fără a fi emise facturi fiscale și eludând în acest fel plata taxelor aferente.
La data de 19.03.2020, în urma descinderilor efectuate la sediul uneia dintre societățile comerciale deținute în fapt de către liderul grupării și locuințele mai multor suspecți, au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor: 13.767 măști protecție, 430 l dezinfectant suprafețe, 449 l dezinfectant de mâini, 13,5 l alcool sanitar, 327 ochelari de protecție și 11.500 mănuși de protecție.
Pentru a-și ascunde activitatea infracțională, în contextul unui denunț formulat de către o persoană cu privire la grupul organizat, liderul a instigat doi membri să exercite acte de violență asupra denunțătorului, context în care, la data de 09 ianuarie 2020, aceștia au chemat persoana vătămată la o adresă, de pe raza municipiului București, unde i-au aplicat mai multe lovituri cu o sabie, provocându-i leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viața. (TENTATIVA DE OMOR ASUPRA LUI BEBINO n.r.)
După comiterea faptei, liderul grupului infracțional a încercat ascunderea autorilor faptei precum și ascunderea și alterarea mijloacelor de probă.
Ulterior, în perioada ianuarie – aprilie 2020, suspectul Gheorghe Napoleon Bonaparte, având calitatea de comisar șef de poliție, a primit pentru sine suma de 5000 de euro de la membrii grupării, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror sau judecător, promițând că îi va determina pe aceștia să înlocuiască măsura arestării preventive dispusă față de autorul tentativei la omor.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, la data de 13.04.2019, pe raza județului Vrancea, mai mulți suspecți în cauză au atacat o persoană vătămată, pe care liderul grupării o considera vinovată de o agresiune comisă împotriva unuia dintre oamenii săi de bază.
Astfel, în timp ce victima conducea un autoturism pe traseul București – Bârlad a fost acroșată de un alt autovehicul condus de către unul dintre membrii grupării, fiind proiectată în afara părții carosabile. Ulterior, atacatorii i-au aplicat persoanei vătămate nouă lovituri de cuțit, precum și alte lovituri cu obiecte contondente, respectiv țevi metalice, cu intenția de a o ucide.

PROGER GLOBAL NETWORK - Project management, asistenta tehnica, inchiriere utilaje, exploatare agretate minerale