Judecătorul Ciprian Ghiță își caută dreptatea la Înalta Curte de Casație și Justiție

Judecătorul Ciprian Ghiță își caută dreptatea la Înalta Curte de Casație și Justiție

Sancționat disciplinar pentru o presupusă incompatibilitate în două dosare, nereclamată de nimeni, judecătorul Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție

Completul de 5 judecători civil de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va relua pe 9 septembrie dezbaterile în recursul declarat de judecătorul Ciprian Ghiță împotriva deciziei Secției pentru Judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din martie a.c. de a-l sancționa disciplinar pe magistrat pentru o presupusă incompatibilitate în două dosare importante. Este vorba de cel în care a fost judecat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir și cel aflat pe rol în care este judecat col (r) SRI, Daniel Dragomir. 

Ciprian Ghiță cere ÎCCJ să i admită audierea a doi martori, probă foarte importantă pentru aflarea adevărului și care i-a fost refuzată în procedura disciplinară de la CSM. De altfel Secția pentru Judecători nu a audiat niciun martor, context în care magistratul spune că cercetarea disciplinară a fost făcută cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, . 

Unul din martorii propuși de Ghiță este chiar judecătoarea Daniela Panioglu de la Curtea de Apel București. Panioglu a făcut parte din completul care a respins contestația în anulare formulată împotriva deciziei pronunțate de completul condus de Ciprian Ghiță în dosarul lui Dumitru Dragomir, contestație întemeiată pe faptul că judecătorul ar fi fost incompatibil. Prin respingerea căii extraordinare de atac s-a statuat astfel de definitiv că magistratul Ciprian Ghiță nu era incompatibil.

Decizia pronunțată de completul din care a făcut parte și Daniela Panioglu este extrem de importantă pentru că a venit într-unul din cele acele dosare pentru care Inspecția Judiciară a cerut și obținut sancționarea disciplinară a lui Ciprian Ghiță. 

Mai mult, Inspecția Judiciară a promovat acțiunea disciplinară față de Ciprian Ghiță în condițiile în care în cele două dosare vizate de inspectorii judiciari există pronunțate  trei încheieri definitive - una din martie și două din iunie 2018, care au putere de lucru judecat și care stabilesc în mod clar că judecătorul nu a fost incompatibil. 

Surse judiciare au declarat pentru NewsOnline că judecătorul Ciprian Ghiță este un magistrat intransingent care nu acceptă să i dicteze cineva străin soluțiile pronunțate în dosare iar sancționarea sa disciplinară ar putea arăta că Ghiță a deranjat niște persoane sau interese străine actului de justiție.