Moderatorul TVR Ionuț Cristache a câștigat procesul cu Rareș Bogdan și Oreste Teodorescu

Moderatorul TVR Ionuț Cristache a câștigat procesul cu Rareș Bogdan și Oreste Teodorescu

Tribunalul București i-a dat dreptate, printr-o decizie de la sfârșitul săptămânii trecute, moderatorului TVR Ionuț Cristache (FOTO) în procesul deschis de acesta în noiembrie 2018 împotriva actualului europarlamentar PNL Rareș Bogdan și a lui Oreste Teodorescu, în prezent angajat al televiziunii Realitatea Plus. Decizia de la tribunal nu este definitivă însă

”Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâtul Alexandru Oreste Teodorescu Scarlat la plata către reclamant a sumei de 30 000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul Rareş Bogdan la plata către reclamant a sumei de 10 000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pârâta Realitatea Media SA la redarea conținutului dispozitivului prezentei hotărâri în cadrul emisiunii ,,Jocuri de putere,, difuzată de postul Realitatea TV în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Respinge celelalte pretenții ale reclamantului, ca neîntemeiate. Obligă pârâții Alexandru Oreste Teodorescu Scarlat şi Rareș Bogdan la plata către reclamant a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Obligă pârâta Realitatea Media SA la plata către reclamant a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțarea hotărârii se face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 24.07.2020”, a hotărât Tribunalul București. 

Parte și ea în proces, societatea Realitatea Media este cea care ”opera” defuncta televiziune Realitatea TV, entitate media unde a lucrat ultima oară Rareș Bogdan înainte să devină europarlamentar PNL și unde apropiatul acestuia, Oreste Teodorescu, era un fel de invitat permanent în emisiunile sale.  În prezent Oreste lucrează pentru televiziunea Realitatea Plus care nu este altceva decât o continuare a Realitatea TV. 

Ionuț Cristache i-a dat în judecată pe cei doi după ce a fost jignit public de aceștia, fiind oarecum de notorietate limbajul deseori cel puțin agresiv folosit de Rareș Bogdan în emisiunile de la Realitatea TV.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, părțile implicate în proces putând face apel în 30 de zile de la momentul la care vor primi motivarea deciziei tribunalului. 

Rareș Bogdan și Oreste Teodorescu. Sursa foto - știrile Kanal D

 

PROGER GLOBAL NETWORK - Project management, asistenta tehnica, inchiriere utilaje, exploatare agretate minerale