Un cunoscut avocat insistă să revină în Ministerul Public

Un cunoscut avocat insistă să revină în Ministerul Public

Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii discută pe 27 august plângerea prealabilă făcută de avocat împotriva respingerii revenirii ca procuror

Avocatul Flavius Crâznic a depus o plângere prealabilă împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori a CSM din 28 iunie prin care i s-a respins revenirea în Ministerul Public în calitate de procuror iar această plângere urmează a fi luată în discuție pe 27 august. Având în vedere practica anterioară cel mai probabil contestația lui Crâznic va fi respinsă, el având ulterior posibilitatea de a merge în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

În motivarea Hotărârii din 28 iunie procurorii din cadrul CSM arată că au respins cererea lui Crâznic de a reveni ca procuror doar pentru că nu au fost convinși de ”motivația profesională exprimată în cadrul interviului susținut” în fața Secției pentru procurori, un argument foarte subiectiv. 

În decursul carierei de procuror Flavius Crâznic  a deținut mai multe funcții de conducere atât în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) cât și în cadrul altor instituții. Mai exact, Oficiul Național Pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor unde a îndeplinit funcția de secretar de stat-membru al Plenului și Ministerul Justiției unde a fost consilier al ministrului justiției în perioada când Ministerul era condus de Monica Macovei. După demisia din 2010 din Parchet Flavius Crâznic a devenit avocat, fiind asociat pentru o perioadă cu Liviu Dăscălescu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

 Din punct de vedere profesional sursele NewsOnline spun că Flavius Crâznic este unul dintre cei mai respectați specialiști în drept penal.