Curtea de Apel București a dispus o nouă expertiză în dosarul insolvenței clubului Dinamo. Prima îi era favorabilă lui Ionuț Negoiță

Curtea de Apel București a dispus o nouă expertiză în dosarul insolvenței clubului Dinamo. Prima îi era favorabilă lui Ionuț Negoiță

Curtea de Apel București a decis joi, 30 iulie, să admită cererea făcută de procurori și să dispună o nouă expertiză în procedura insolvenței în dosarul în care finanțatorul clubului de fotbal Ionuț Negoiță este judecat pentru complicitate la bancrută frauduloasă

 În concret, judecătorul de la Curtea de Apel București a decis următoarele:

”Încuviinţează proba cu o nouă expertiză în procedura insolvenţei, solicitată de procuror. Stabileşte următoarele obiective ale expertizei în procedura insolvenţei:

1. Să se întocmească o situație cu activele existente (active imobilizate necorporale, active imobilizate corporale, active imobilizate financiare, stocuri, creanțe, disponibilități bănești și alte elemente de trezorerie, cheltuieli în avans) în patrimoniul S.C .Dinamo 1948 S.A. la data întocmirii planului de reorganizare.

2. Să se stabilească valoarea de piață a activelor existente în patrimoniul S.C. Dinamo 1948 S.A. la data întocmirii planului de reorganizare.

3. Să se stabilească sumele ce urmau să fie distribuite creditorilor în ipoteza falimentului, raportat la valoarea activelor existente și la cheltuielile de procedură.

4. În ipoteza în care se estimează costuri aferente procedurii de lichidare mai mari decât cele prevăzute în planul de reorganizare, să se stabilească sumele ce urmau să fie distribuite creditorilor în ipoteza falimentului raportat la valoarea activelor existente și la cheltuielile prevăzute în planul de reorganizare .

5. Să se stabilească care sunt sumele ce urmau să fie distribuite creditorilor ca urmare a reorganizării S.C. Dinamo 1948 S.A., raportat la valoarea activului societății la data planului de reorganizare, respectiv încasările și cheltuielile previzionate în planul de reorganizare. Stabileşte onorariul provizoriu al expertului în cuantum de 3.500 lei, sumă ce se va avansa din fondurile Curţii de Apel Bucureşti. Desemnarea expertului se va face la termenul de judecată din data de 03.09.2020, prin tragere la sorţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.07.2020”

 

 

Prima expertiză îi este favorabilă lui Ionuț Negoiță


Înainte de decizia de joi, 30 iulie, în dosarul aflat în prezent pe rolul Curții de Apel București a mai fost dispusă o expertiză similară care a fost finalizată și depusă la dosar spre finalul anului trecut.

 

NewsOnline a obținut Expertiza inițială depusă la dosarul de la Curtea de Apel București și după cum arată concluziile se poate spune că expertiza îi este favorabilă lui Ionuț Negoiță și a celorlalți inculpați trimiși în judecată. Mai concret, expertul desemnat a stabilit că Ionuț Negoiță & co nu au ascuns, atunci când au demarat procedura insolvenței, active față de creditorii clubului în așa fel încât aceștia din urmă poată fi prejudiciați în vreun fel.

”Expertiza nu a identificat active neincluse în balanța de verificare la 30.04.2014, balanța analitică a mijloacelor fixe la 30.04.2014 depusă ca anexa nr. 3 la cererea de deschidere a procedurii, balanța de verificare la data de 22.10.2014, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, cât și în planul de reorganizare, rezultând că nu au fost afectate creanțele niciunui creditor”, concluzionează expertul desemnat de judecători în Expertiza deținută de NewsOnline

Expertul desemnat, Constantin Emil Rădulescu, a mai arătat că toate activele existente în patrimoniul Dinamo se regăsesc în Planul de reorganizare.

 

Pentru ce a fost trimis în judecată Ionuț Negoiță

 

Parchetul Curții de Apel București anunța, printr-un comunicat dat pe 29 decembrie 2017, trimiterea în judecată a acționarului majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, pentru complicitate la bancrută frauduloasă într-un dosar legat de insolvența clubului de fotbal. În același dosar au mai fost trimiși în judecată avocatul Valentin Cristian Gheorghiță, acuzat de bancrută frauduloasă, fostul administrator judiciar, Cătălin Dascăl și Elena Cosma pentru complicitate la bancrută frauduloasă.

Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în calitate de administrator special al societății Dinamo 1948 SA, în cadrul procedurii de insolvență, la data de 22 octombrie 2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare și a făcut prezentarea și evaluarea activelor aflate în patrimoniul societății Dinamo 1948 SA, Valentin Cristian Gheorghiță ar fi omis, ascuns, o parte din activele acestei societăți, cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei și o valoare reală de 5.179.032 lei, formate din stocuri în valoare de 504.158 lei, creanțe în valoare de 4.449.796 lei și disponibilități bănești existente în casierie și conturi la bănci în cuantum de 225.078 lei, în scopul reducerii frauduloase a creanțelor bugetare. Procurorii au reținut că Gheorghiță a fost ajutat de Ionuț Negoiță.

PROGER GLOBAL NETWORK - Project management, asistenta tehnica, inchiriere utilaje, exploatare agretate minerale