Procurorul Marian Trușcă scrie, într-o analiză publicată pe juridice.ro, despre faptul că ”atenţia pe care instituţiile statului român (fie că vorbim de legislativ, organele administraţiei publice centrale şi locale sau organele judiciare) o acordă fenomenului abuzului sexual asupra copiilor este una derizorie în raport cu standardele ce ar trebui atinse în materie, pendulând între lipsă de interes şi incompetenţă faţă de înţelegerea, prevenirea şi combaterea efectivă şi eficientă a acestui fenomen”.
Procurorul Trușcă vorbește despre faptul că abuzul sexual asupra copiilor este foarte greu de identificat și despre tendința copiilor care sunt victime de a se auto-învinovăți.
”Abuzul sexual asupra copiilor reprezintă una dintre cele mai grave forme de violenţă, amploarea, cauzele şi consecinţele concrete ale acestuia asupra victimei fiind încă necunoscute pe deplin în ciuda interesului pe care fenomenul îl trezeşte în rândul cercetătorilor şi practicienilor, în special, la nivel internaţional. Din păcate, multe din situaţiile de abuz nu sunt detectate, deoarece pot fi ”asimptomatice” pentru o perioadă îndelungată, deşi pe termen lung această formă de abuz produce consecinţe severe în funcţionarea psiho-socială a victimei (cu atât mai grave în situaţiile în care abuzatorul provine din familie). Faptul că este greu de identificat, împreună cu consecinţele legale asupra abuzatorului face ca abuzul să fie sesizat semnificativ mai puţin. În plus, copiii care sunt victime se auto-învinovăţesc şi își atribuie cauzele abuzului ceea ce contribuie semnificativ la creşterea dificultăţii instrumentării unor astfel de cause”, spune Trușcă.
În prezent Marian Trușcă este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procurorul arată că de cele mai multe ori răspunsul statului la problema abuzului sexual asupra copiilor a însemnat doar modificări legislative.
”Cu toate acestea, afirm şi voi încerca să demonstrez în cele ce urmează, că atenţia pe care instituţiile statului român (fie că vorbim de legislativ, organele administraţiei publice centrale şi locale sau organele judiciare) o acordă fenomenului abuzului sexual asupra copiilor este una derizorie în raport cu standardele ce ar trebui atinse în materie, pendulând între lipsă de interes şi incompetenţă faţă de înţelegerea, prevenirea şi combaterea efectivă şi eficientă a acestui fenomen. În general, în cazurile în care s-a acordat atenţie problemei abuzului sexual asupra copiilor principalul răspuns al statului a fost acela de a adopta noi dispoziţii legale sau de a le modifica pe cele existente, multitudinea de reglementări nefăcând altceva decât să creeze aparenţa că problema este sub control. Multe dintre aceste reglementări au fost adoptate intempestiv provocând apoi alte şi alte modificări sau generând dificultăţi practice de punere în aplicare” – procuror Marian Trușcă
Acesta susține că existenţa unui cadrul legal adecvat reprezintă o premisă absolut necesară bunei gestionări judiciare şi administrative a fenomenului și apreciez că în prezent reglementarea poate fi calificată ca mulţumitoare din punct de vedere al standardelor de protecţie a drepturilor victimelor, fiind cel mult necesară corelarea unor dispoziţii legale şi uşoara clarificare a altora.
”Aşadar, nu cadrul legal reprezintă cauza multiplelor disfuncţionalităţi în sistemele publice de prevenire şi combatere a abuzului sexual asupra copiilor şi nu acesta este obiectivul către care statul ar trebui să îşi îndrepte în continuare atenţia şi resursele. Problema majoră, devenită deja cronică, o reprezintă „situaţia din teren”, mai exact, modul în care organele administrative şi, în special, cele judiciare gestionează situaţiile în care apare o suspiciune de abuz sexual, modul în care copilul şi familia acestuia sunt trataţi (informaţi, îndrumaţi, evaluaţi, sprijiniţi, protejaţi) în momentul sesizării unei suspiciuni de abuz sexual, continuând cu modul în care copilul este tratat pe parcursul procedurilor judiciare şi terminând cu modul în care acesta ar trebui să fie sprijinit până la momentul deplinei reabilitări psiho-sociale”, arată procurorul Marian Trușcă.
Acesta mai spune că nici protejarea emoțională a copilului pe parcursul audierilor astfel efectuate nu este realizată deși, în cele mai multe cazuri, este chemat să asiste la audiere și un psiholog. Asta pentru că ”din păcate, practica ultimilor ani a evidențiat faptul că majoritatea psihologilor chemați să asiste la audierea minorilor victime nu aduc o contribuție semnificativă sub aspectul protejării emoționale a copilului aceștia nefiind cu adevărat specializați în domeniul copiilor victime ale abuzurilor sexuale”.
”Așadar, inexistența, pe de-o parte, la nivelul organelor judiciare a unor procurori sau ofiţeri de poliţie cu adevărat specializați în instrumentarea cauzelor cu minori, a unor metodologii de lucru şi a unei infrastructuri necesare efectuării unor procedee probatorii specifice (între care audierea victimei este de cea mai mare însemnătate) şi, inexistenţa, pe de altă parte, la nivelul organelor administrative (Ministerul Justiţei prin serviciile de probaţiune în perioada 2004-2019 şi direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului începând cu aprilie 2019 până în prezent) a unui personal cu adevărat calificat în domeniul evaluării şi consilierii copiilor victime, au contribuit şi continuă să contribuie la situaţia absolut dezastruoasă în care se află protecţia copiilor victime ale abuzului sexual (şi a victimelor, în general)”, este de părere Marian Trușcă.
Citiți aici întreaga analiză publicată pe juridice.ro
