Fostul șef al Serviciului de Informații Externe, generalul (r) Silviu Predoiu face o amplă analiză a actualei guvernări într-o postare pe rețelele de socializare în care vorbește despre modul cum și-a ales Ludovic Orban echipa de miniștri, sugerând guvernanților că ar trebui să termine cu jocurile de imagine și ar trebui să se ocupe de criza actuală
”Problema cu crizele este că, de regulă, vin neplanificate. Ca urmare, nu prea avem obiceiul să ne gândim la ele, cel puțin nu în termeni de “proiecție de viitor” și, în consecință, atunci când mergem la urne pentru a ne alege liderii, ultimul lucru pe care îl luăm în calcul este capacitatea celor ce ne cer votul de a face față unor dezastre (fie acestea războaie, pandemii, cutremure, crize economice, etc). Că este bine, că este rău, asta este, cam așa se întâmplă mai peste tot. Ceea ce însă nu se întâmplă chiar peste tot și nici măcar la noi nu ar fi trebuit să se întâmple, sunt situațiile în care, avertizat că ești pe punctul de a intra într-o criză uriașă, nu faci nimic sa te asiguri că aceia care o vor gestiona sunt cei mai pregătiți pentru o asemenea provocare”, scrie generalul Predoiu.
Redăm, în continuare, integral restul mesajului lui Silviu Predoiu:
Să ne reamintim (în caz că am putea uita): în 4 noiembrie 2019 a fost instalat guvernul Orban 1 ce avea ca obiectiv declarat și asumat, conducerea țării spre alegeri anticipate. Ca urmare, cel puțin în teorie, că ne plac sau nu, putem presupune că membrii cabinetului au fost selecționați pe criterii care să răspundă acestui scop, respectiv să poată gestiona țara fără turbulențe majore, pe termen scurt, până la organizarea alegerilor.
Că Parlamentul a fost de altă părere, avizând negativ 3 din membrii propuși ai executivului, nu mai are nicio relevanță acum. Oricum nu a contat nici atunci.
Fractura de logica a apărut însă atunci când am privit echipa propusă a cabinetului Orban 2. Acesta a fost înaintată după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat oficial pandemia, după ce o serie de state europene au anunțat adoptarea de măsuri dure, “închideri” de orașe și regiuni, interdicții de circulație, deci când intrarea în criză era iminentă!!
Dar …… surpriză, guvernul propus, în martie 2020, în circumstanțe dramatic diferite de cele de la momentul noiembrie 2019, anunțat într-o lume în fierbere, guvernul ce urma, evident și inevitabil, să gestioneze starea de urgență, are exact aceeași componență cu cel anterior.
Adică oamenii selecționați pentru a asigura administrarea pe termen scurt a nevoilor curente ale țării, într-o perioadă fără provocări la adresa siguranței naționale, sunt în același timp, în mod surprinzător, și cei mai potriviți să ne conducă printr-o situatie dramatică, de amploare și gravitate nemaiîntâlnite !
Că din nou Parlamentul a fost de altă părere, avizând negativ de această dată 3/4 dintre miniștrii propuși, printre care unii cu rol esențial în gestionarea crizei (sănătate, mediu, muncă,, finanțe, educație) desigur nu mai contează.
Indiferent de scopul pentru care și-au dorit (sau poate unii doar au acceptat) funcțiile, expunerea publică este un “efect colateral” despre care niciunul dintre membrii executivului nu poate spune că nu a avut cunoștință. Și niciodată nu sunt mai multe reflectoare aprinse pe un guvern decât în timpuri de restriște. Asta că sa nu uite că ceea ce ei numesc “putere” este în fapt responsabilitate!
Criza este momentul în care liderii devin cu adevărat relevanți și, cu cât mai gravă este aceasta, cu cât bunăstarea și viața noastră depind mai mult de priceperea lor, de deciziile și acțiunile lor, cu atât mai vizibil și important le este rolul. Să nu ne amăgim, actul conducerii este extrem de dificil în orice circumstanțe, cu atât mai mult în timpuri de criză ca cea actuală, în care inamicul cu care ne confruntăm este periculos, invizibil și imprevizibil.
Istoria ne arată că nu există un lider pentru orice anotimp dar există lideri care, prin formare, caracteristici personale, abilități și aptitudini sunt capabili să facă față unor situații în fața cărora alții sunt dezarmați. Există lideri de vreme bună și lideri de furtună, iar când vorbim despre crize, formula “omul potrivit la locul potrivit” capătă cu totul alt înțeles.
Lincoln, Churchill, de Gaulle, Walesa sunt exemple folosite frecvent pentru categoria de lideri “de timpuri grele”. Toți au avut o serie de trăsături în comun dintre care mai relevante sunt capacitatea de a identifica corect amenințarea și de a se focaliza exclusiv pe aceasta, faptul că au comunicat, foarte mult și foarte inspirat, că au știut să își aleagă colaboratori dedicați și pricepuți, au știut să-i asculte pe toți cei îndreptățiți la opinii, dincolo de orice resentimente, simpatii și antipatii, au luat decizii fără ezitare, asumandu-si responsabilitatea pentru acestea, și-au recunoscut imediat greșelile și au acționat pentru a le corecta. Și, cu excepția lui Lincoln, toți au avut șansa revenirii la “butoane” și în timpuri bune. Când, parcă pentru a-și confirma “specializarea”, au cam eșuat.
Nu pentru că lumea nu le era recunoscătoare ci pentru că “timpurile bune” cer alt tip de lideri iar rezolvarea unei crize, indiferent cât de gravă, nu se constituie neapărat în capital electoral, ba chiar dimpotrivă uneori. Oamenii accepta măsurile dure atunci când sunt absolut necesare, dar nu îi mai vor pe cei ce le-au dictat, atunci când nevoia de ele a trecut. Așa funcționează mentalitatea colectivă.
Poate că asta ar trebui să înțeleagă și conducătorii noștri de astăzi, că au de ales: ori se ocupă de criză, ori de concursuri de popularitate, nu este loc de amândouă.
Ceea ce ce mă surprinde la “ai noștri” nu este faptul că nu toți guvernanții sunt pregătiți să gestioneze o situație ca cea prezentă ci că, excepție făcând, probabil, domnul Costache, niciunul dintre ei nu realizează acest lucru. În asemenea momente, a spune că nu poți să faci față și a lăsa pe altul mai bine pregătit să facă treabă ar fi o dovadă de bun simț și responsabilitate, nu una de lașitate.
Este clar că acum este cam târziu pentru asemenea pași, pe care poate că unii au vrut sa îi facă dar din motive pe care le-au și uitat, au renunțat. Nici nu mai contează pentru ei. Este important însă că noi, ceilalți, cei chemați periodic să îi votăm, să nu uităm. Și să nu mai ignorăm niciodată nevoia ca sistemul de ”checks and balances” specific democrației să funcționeze, indiferent de crize, indiferent de culoarea celui de la guvernare, indiferent de componența Parlamentului într-o legislatură sau alta.
