Compania italiană Astaldi a pierdut în fond, la Tribunalul București, un proces deschis împotriva Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în legătură cu o serie de lucrări pe traseul Autostrăzii Sibiu – Pitești. Decizia tribunalului poate fi atacată cu apel.
În mai 2020 părțile au semnat Contractul pentru lucrările de Proiectare si execuție autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești, km 92+600 – km 122+950. (Foto sursa www.hotnews.ro)
Acum, în procesul deschis la Tribunalul București, Astaldi a cerut judecătorului de caz ”să constate ca fiind nescrise/nule clauzele si prevederile contractuale care obliga Reclamantul (Astaldi n.r.) la execuția lucrărilor de relocare/deviere/protejare utilitati in cadrul contractului menționat, respectiv art. 7.1.17.4.3, – teza finala, 7.5 si 7.6 in integralitate din Cerințele Beneficiarului (CNAIR n.r.)”.
Ca temei pentru cererea lor formulată la tribunal, avocații Astaldi au susținut în esență faptul că prin modificările aduse Legii 255/ 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin Legea 233/2018, s-ar naște obligația legală a expropriatorului, respectiv în cazul de față Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere de a efectua toate demersurile necesare în vederea realizării lucrărilor de relocare/deviere a utilităților de către deținătorii rețelelor. în baza proiectului tehnic pentru relocarea utilităților avizat de expropriator.
Deși a deschis acest proces, conform datelor din dosarul de la Tribunalul București, pentru lucrările de relocare/deviere/protejare a utilităților din cadrul contractului atribuit Astaldi a încheiat 2 contracte de subantrepriză, unul în valoare de 388.224 lei și altul în valoare de 43.070.547,96 lei.
Judecătorul care a respins cererea Astaldi arată însă de ce solicitarea companiei nu este întemeiată.
”În ceea ce privește pașii procedurali necesar a fi parcurși, se reține că procedura de achiziție publică este inițiată prin transmiterea spre publicare a unui anunț de participare, in conformitate cu prevederile art. 144 alin (1) din Legea nr. 98/2016 și finalizată prin încheierea contractului de achiziție publică sau acordului cadru, conform prevederilor art. 211 lit. a din același act normativ. Așadar, conform prevederilor mai sus citate, norma de drept aplicabilă procedurilor de achiziție publică este cea în vigoare la data inițierii procedurii, cu excepția cazurilor în care sunt prevederi exprese contrare (ceea ce nu este cazul în speța de față)”, se arată în motivarea deciziei Tribunalului București, obținută de newsonline, prin care s-au respins pretențiile Astaldi.
Tribunalul București arată că ”în principiu argumentul reclamantei referitor la aplicabilitatea, în ceea ce privește contractul, a legii în vigoare la data încheierii sale este corect, însă în cauză nu este vorba despre un simplu contract civil, ci despre un contract de achiziție publică ale cărui clauze (parte din acestea) sunt rezultatul unei proceduri specifice și asupra cărora părțile de drept privat nu au marjă de negociere
extinsă, în general fiind în discuție aspecte referitoare la nivelul prețului și calendarul de execuție”
În motivarea deiciziei instanței se arată că în caietul de sarcini sunt cuprinse, în esență, elementele ce vor constitui, în final, obiectul contractului de achiziție publică, în ceea ce privește obligațiile antreprenorului (în cazul de față). Astfel fiind, în cazul acestui tip de contracte dihotomia caiet de sarcini/ofertă declarată câștigătoare – prevederi contractuale vizând obiectul (preț/obligații antreprenor) nu poate fi făcută, întrucât prevederile contractuale menționate vor prelua cele prevăzute în caietul de sarcini și oferta declarată câștigătoare.
”Urmărind această linie de raționament, rezultă că în speța de față legea aplicabilă cu privire la obligația vizând realizarea lucrărilor de relocare/deviere a utilităților va fi cea de la data inițierii procedurii de achiziție (momentul publicării in SEAP a documentației de atribuire) iar nu cea de la data semnării efective a contractului, întrucât obiectul contractului a fost definit la momentul inițierii procedurii de atribuire. De altfel, în lipsa definirii concrete a obiectului contractului o astfel de procedură nici nu ar putea fi demarată”, arată Tribunalul București.
În același sens, arată instanța, sunt și dispozițiile art. 6 alin. 5 C. Civ., în cauză fiind vorba despre o situație juridică (datorită imposibilității separării caietului de sarcini și prevederilor ofertei declarate câștigătoare de prevederile contractuale vizând obiectul) născută anterior intrării în vigoare a prevederilor invocate de către reclamantă,
Din verificarea documentației depuse la dosar Tribunalul constată că în cadrul ofertei tehnice și financiare toți participanții la procedura de achiziție vizând „Proiectare si Execuție „Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești”, Km 92- 600 ~ Km122+950 au inclus si costurile aferente relocării/devierii utilităților, inclusiv reclamanta, prețul final al contractului incluzând astfel aceste costuri și obligația corelativă a relocării/devierii utilităților.
”A accepta teza reclamantei în sensul instituirii în sarcina beneficiarului a obligației respective ar însemna modificarea obiectului contractului fără a fi dat posibilitatea foștilor participanți la procedură să își ajusteze în mod corespunzător ofertele, rezultatul procedurii de atribuire putând fi altul, în sensul identificării unui alt ofertant decât reclamanta căruia să îi fi fost atribuit contractul”, concluzionează Tribunalul București.